Pune în aceeaşi clasă întâi copii după criteriul zonei din vecinătatea şcolii, dar diferenţele naturale de intelect şi educaţie ajustează vârfurile după nivelul bazei. Prea mulţi, prea mult, prea greu pentru ca învăţătoarea să lucreze diferenţiat. Situaţia este oarecum reglată de renumele şcolii, al cadrelor didactice, care polarizează interesele părinţilor ambiţioşi. Astfel, ar trebui să se formeze clase cu elevi capabili, şi cu voinţă, dar pe acestea ambiţia nu le garantează. Copilul nu se ridică la standard? Învăţătoarea şi părinţii norocoşi sunt presaţi să îl aştepte pe cel mai slab, mai leneş etc. Dacă primii totuşi rezistă, copilul este mutat într-un spaţiu "mai maleabil".
O situaţie aparte este cea a integrării în sistem a elevilor cu diferite deficienţe. Nu există absolut niciun criteriu de inserţie, referitor la caracteristicile funcţionale ale respectivei afecţiuni, precum capacitatea de a se adapta regulilor disciplinare, concentrarea la lecţie, controlul impulsurilor etc. Totul se "rezolvă" ad hoc, dar pe seama frânării progresului celor apţi de performanţă. Chiar şi la şcoli de renume, unele clase sunt formate dintr-un melanj de caţiva elevi buni, o masa mare cu rezultate cu până la trei puncte peste nota de trecere şi un volum tot mai îngrijorător din rândul celor sub nivelul promovabilităţii. Aceste aspecte se traduc matematic în asa-numita curbă sau clopot a(l) lui Gauss, ce arată distribuţia normală a rezultatelor şcolare. "Normal" ar fi ca majoritatea sau media elevilor să de situeze undeva între notele 7 şi 8. De actualitate este curba bimodală însă, ce polarizează, pe de o parte categoria elevilor slabi, cu note variind în jurul lui 5, si cei buni, în jurul lui 8 sau 9. Cifrele traduc sec o realitate dramatică din teren: elevi foarte slabi şi elevi foarte buni se chinuie reciproc în aceeaşi clasă, unii încercând să treacă pragul de promovabilitate la disciplină, în primul rând, dar şi la materiile "grele", iar ceilalţi pierzând timpul, demotivaţi şi debusolaţi, pe când catedra cere zadarnic linişte, cel puţin, căci consensul de a munci s-a pierdut deja demult.
În acelaşi spirit de "corectitudine...şcolară" este concepută programa la prima disciplină din catalog, limba şi literatura română. Pentru cine şi cu ce preţ sunt concentraţi autorii români reprezentativi, de calibrul unor Eminescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, Camil Petrescu, Stănescu, sau, culmea, Barbu, cu cele mai grele texte, în clasa a X-a? Ei bine, pentru cei ce doresc să obţină o diplomă ce atestă absolvirea celor 10 clase. Discutabil cât de "obligatorii". Să ştie, adică, şi ei pomelnicul răposaţilor de mai sus, iar dacă între un nume şi un text se face asociaţia corectă, cu atât mai bine... Cu alte cuvinte, de dragul celor predispuşi abandonului şcolar, al celor dezinteresaţi, din diverse motive, să încheie şi ciclul liceal superior este sacrificată majoritatea, dar mai ales elita. Cei mult peste nivelul "Luceafărul are 98 de stofe şi patru tablouri", cei capabili să scrie patru pagini cu "tema şi viziunea despre lume reflectate într-un text poetic de lui M. Eminescu", plecând fie şi de la un singur vers...
Culmea ironiei: datorită hazardului care pune sub (tot mai multe) pixuri boante producţii mediocre şi lasă ascuţimii pe cele ce trădează capacitatea de a gândi insuficient cultivată, anul acesta, bacul a rasturnat valorile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu