Ce aș bea la cârciumă

Adicția mea a început cam de pe la 8-9 ani, din vina mamei. Sătulă de milogelile mele, mi-a pus în mână, cu o lipsă de conștiență providențială, o licoare veche de câteva sute de ani, italiană, cu etichetă ciudată, prăfuită, de care nu credea că o să trec: Bertoldo&bERTOLDINO S-a instalat o stare de semi-catalepsie, rigiditate corporală reiterată în două-trei poziții, necesare susținerii chivotului. Când, odată încheiat, am reluat ritualul, dedicându-mă cu fervoare, aproape extatic, anumitor părți, ai casei au oftat din greu, ușurați, pe de o parte, de sarcina lor de a-mi adăpa cu ceva setea aceea, îngrijați, pe de alta, de anii lungi de dependență, izolare și nedumerire din partea multora, de spațiul cheltuit cu atâtea vestigii sorbite în uitare de sine, abandonate și tânjite iarăși. Aveam toate semnalmentele împătimitului: ochii se uitau prin lucruri și oameni, sprâncenele se ridicsaeră la colțuri, pleopele, cu umbre castanii. Era clar, trebuia încercat cu sanatoriul, dar, refuzând ce mergea la alții vineri seara, sâmbăta și în multe alte zile, m-au declarat "Fără speranță".