orientări

     Într-o zi, un "caz" de boală mintală gravă a fost prezentat într-un mediu de specialişti în domeniu, împreună cu o cerere de ajutor. Fără casă, familie, cu banii puţini de la stat, din pensia de boală, doamna în cauză ar fi urmat traseul prevestit de sceptici şi cinici, la Borşa...
   -Oare putem face câte ceva pentru ea şi cei asemenea ei, pentru noi, oricare din noi, vizaţi de posibilitatea de a  primi un flash din faţă şi lateral purtând după grumaji tăbliţa cu "schizofrenie"...? Să nu uităm, cauzele, factorii predispozanţi şi alte asemenea lucruri interesante de citit, nu de trăit sunt încă o mare necunoscută; pe absolut oricare, la o cotitură, ne poate aştepta străinul fără chip care vorbeşte în propriul nostru cap, dezlânat şi  aberant, non-eul mânat de porniri obscure.
  -Da, se poate face, -o asociaţie, a spus vocea tânără, săritoare şi doctă de la catedră. Ştiu eu pe cineva, voi face o legătură.
   Mulţumirile nu au întârziat să curgă, în scris, şi ca un reminder pentru proiect. A mai fost însă ceva, povestea de viaţă  respectivă expusă pe un blog, alături de altele... Atâta doar că de la catedră, lumea se vedea, să zicem,  printr-o fantă convexă, legitimizată de vremuri, pe când blogul o arăta concavă, după o matriţă ceva mai veche...Orientări diferite, deci. Oricum,  prăpastia dintre două teorii a fost prea mare pentru ca să nască un proiect, o speranţă pentru cineva anume, unic, ca noi toţi, şi totuşi,  mai apropiat de cer decât mulţi.
     În chip miraculos, fiinţa asta "din altă lume" ( îţi aminteşti, Dorina?) este umbrită de o putere mai înaltă, mult peste cele omeneşti, căci ea îi trimite, rând pe rând, sprijinitori. Cu fiecare criză existenţială, mica armată se înnoieşte, schimbă căpetenii şi tactici, iar  înălţarea urmează căderii.
  Interesul ei pentru spirit le-a adus faţă în faţă, fără a şti una de alta, alta   care putea pune umărul la schimbarea destinului unui om-simbol şi al castei sale din umbră.
   - La o conferinţă cu ştaif, catedra, de sus, a privit oarbă spre locul de jos al învăţăcelului .

trup si suflet

Se întâmplă ca, din ce a fost odată, sufletul să nu-şi amintească nimic.Să nu poată reînvia trăirile. Nu ne prea atrage atenţia asupra sa ori, mai degrabă, noi trăim nemijlocit stările, sentimentele, fără a le pricepe semnificaţia. De aceea,  memoria sufletului e volatilă. În schimb, cu trupul avem cea mai bună priză, pentru simplul fapt că ne impune veghea, de la cerinţele-i plictisitoare, până la perspectiva durerii  de temut... Fiind primul expus, înregistrează atent experienţele, pentru a evita orice neplăcere pe viitor. Marile extreme sufleteşti îşi trimit acutele în trup, ca eveniment memorabil, însă  pragul individual de senzorialitate  face din noi instrumente de vibraţie atât de diferite. Un nivel înalt reverberează pe măsură şi în eterul interior, generând un anumit tip de revelaţie. De obicei, se crede că trupul nu ţine pasul cu partenerul său imaterial, dar oare când primul intră în declinul firesc, nu cumva sufletul tânjeşte amintindu-şi cele ale cărnii? Atunci, memoria sângelui (re)creează memoria volatilă.