trup si suflet

Se întâmplă ca, din ce a fost odată, sufletul să nu-şi amintească nimic.Să nu poată reînvia trăirile. Nu ne prea atrage atenţia asupra sa ori, mai degrabă, noi trăim nemijlocit stările, sentimentele, fără a le pricepe semnificaţia. De aceea,  memoria sufletului e volatilă. În schimb, cu trupul avem cea mai bună priză, pentru simplul fapt că ne impune veghea, de la cerinţele-i plictisitoare, până la perspectiva durerii  de temut... Fiind primul expus, înregistrează atent experienţele, pentru a evita orice neplăcere pe viitor. Marile extreme sufleteşti îşi trimit acutele în trup, ca eveniment memorabil, însă  pragul individual de senzorialitate  face din noi instrumente de vibraţie atât de diferite. Un nivel înalt reverberează pe măsură şi în eterul interior, generând un anumit tip de revelaţie. De obicei, se crede că trupul nu ţine pasul cu partenerul său imaterial, dar oare când primul intră în declinul firesc, nu cumva sufletul tânjeşte amintindu-şi cele ale cărnii? Atunci, memoria sângelui (re)creează memoria volatilă.