Mai puţin ştiută

Când te-am văzut, Verena... de Mihai Eminescu

Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi
Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt,
Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt
Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi.

Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug
Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi;
Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi
Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug.

Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac:
Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe,
La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe,
De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac.

Și pielea de deasupra și buzele le tai.
Hidoasa căpățină de păru-i despoiată,
Din sânge și din flegmă scârbos e închegată.
O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai!

Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși,
Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară;
Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară,
Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș.

Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port,
Și blândă ca un înger de-ai fi cântat în psalme,
Sau dacă o heteră jucând băteai din palme,
Priveam deopotrivă c-un rece ochi de mort.

De dulcea iscodire eu mă feream în laturi.
În veci cătam în suflet mânia s-o întărt,
Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert
De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi.

Ușor te biruiește poftirea frumuseții,
Ziceam ­ și o privire din arcul cel cu gene
Te-nvață crud durerea ființei pământene
Și-n inimă îți bagă el viermele vieții.

Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri,
Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii,
Dizbărbătează mintea cu vălul amăgirii ­
Deci în zădar ți-i gura frumoasă, ochii tineri.

Decât să-ntind privirea-mi, ca mâni fără de trup,
Să caut cu ei dulcea a ochilor tăi vrajă,
În porțile acestea mi-oi pune mâna strajă,
De nu atunci din frunte-mi mai bine să mi-i rup.

Nabucco's dream

I had a dream 'bout someone being an idol,
A head of  pure gold above the chest and  arms reflecting silver ray
With belly and  tights of bronze-so proud- and legs of iron
Strong feet of ferrous metal but partly spoiled with clay.

And then one day a stone  hit all of a sudden the weakest part,
you see, the gold, the silver, the bronze, the iron, and the dust
just crumbled down as one, the idol was impossible to last
because when  thought is pure, it's altered by the heart,
'though will is even stronger, the means diminish fast.

Singuri de Crăciun

    Un lucru mai rău decât să te simţi singur cu ceilalţi: singur cu tine. Trist e că se întâmplă şi de sărbători, de Crăciun… Naştere, Paşte, Rusalii, Sfântă Mărie, substantive majusculă,  iz de vacanţă oficială,  afumătură, prilej de bântuit malluri şi de mituit golul, foamea dinlauntru cu lucruri inutile, aceleaşi, multiplicate pe mii de metri pătraţi. Legitimarea  prin afişare. Multe premise de a fi mulţumiţi, dacă nu bucuroşi, uneori atinşi de fericire, şi totuşi…Am pierdut Timpul Sacru, ritmurile eterne, disciplina spirituală care pune hăţuri pornirilor de tot felul transformate în nărav. Abstinenţă. Fără dedulcire, tăcere mai multă, atenţie la sine în raport cu ceilalţi, mărturisire, canon, iertare, împăcare, compasiune. Chiar şi una singură din acestea ne-ar  fi oprit în acest răstimp revărsările de fiere, pierderea minţilor,  a dragilor noştri, a bunurilor, poate, dăruindu-ne în schimb unii altora. 
    Dar Istoria sfântă trece înainte. Fără noi. Câţi am recitit pasajele de Acum, câţi ne-am gândit la miracolul de mâine, privindu-ne în Pruncul, Fiu al omului, ce va veni pe lume pentru o soartă atât de crudă, ca a noastră, de altfel? Hm, poate şi noi vom clatina capul şi îi vom închide uşa, că doar nu avem loc. Ne e plină casa de Legiune: mândrie, grijă, invidie, răutate, indiferenţă, Hofstede,  cruzime, frică, totdeauna gata să “se înscrie”. Fecioara-potir ne va privi tristă, depărtându-se de la noi cu Darul nebănuit. Fericiţi cei ce vor primi-o măcar într-un colţ  al sufletului lor,  nu chiar acasă, ci barem într-un grajd…Şi mai fericiţi, şi rari, vestitorii. Cât despre magi, n-am auzit de mult de ei. Iată cum, fără să ştim, fără să vrem, suntem pe scena aceasta, în piesă, jucând un rol la care ne osândim. Singuri.
    

Virago

Defiant, bold, despising death and pain,
broad shouldered, tall, a lion's neck
right breast burned to the root or cut
-a woman's pride-their object of disdain.-
because an arch and arrow master
cannot afford of  war to be a wreck..

nothing for today

Sometimes less means nothing.

when branch becomes a root

you've been my branch, and now you are my root,
you taught me kindnes, by deed and word,
your knife was not a menace to a lambs's throat,
and only left its marks on wax of bees and wood
you've been my branch and now you are my root...


There'll be a time to call the ancestors myself,
Too tired, not able anymore to taste the joy of life
And then the branch I am right now, still bathing in the light,
Will long for earth in order to become a root.

you, broke

you broke into my house and tarnished all my things,
took little money, grabbed silver  and my golder rings;
your paws in gloves so thick, unused to bring toghether
the thumb, the middle and the wise forefinger,
displaced, alike, dark lexicon or file
and  left a scent, your fear, in my house to linger.

Moon

Who can feel the other side-and the moon is round-
It takes ear, it takes eye, hidden ear, hidden eye
Casting shadows light, make the spheres sound...
-Sometimes moon is gone, somewhere else to shine.

hunting

the hunter stretched his bow-a smile across his  cheek,
-the object of desire was walking down the wave-
to rob her of her  freedom and make this creature  meek,
the archer was prepared keen arrows to release,
not knowing that such prey would turn him 'to a slave.

Autumn Spring

Sometimes in Autumn may be Spring,
In spite of fear, pain, and cold,
The Roses, Honeysuckle and the Morning Glory
Most crazy inflorescences dare to unfold-
Each hour of the day a whisper is-memento mori...

Saint-Beast

It used to be a Saint who killed the Beast,
When Good and Evil were clear to be seen;
Now times have come to wonder
What Principles may mean,
When Plus and Minus on each other feast.

A Moth

A moth drawn to the candlelight
Touched with its powdered wing the burning flame-
The consequence foreseen-in agony it died.
But as it fed the fire, the very essence of this little thing
Got to the candle's heart-and candle was extinct.

Steel'n' leaves

I'm talking of leaves, you're talking of steel,
The iron is drawn out from depths untold
-the rock's rolling's stopped by the  roots of the tree-,
But hammer and fire turned it out  smooth and cold,
For the 36 key, the green is so easy to kill.

Do not mistake

Do not mistake me for the one that writes,
Though hand and writing do belong to me,
Behind my eyes a deeper rhythm hides
Remember, Kubla Khan out of a dream comes free.


The story's old-they take a most fragile nightingale-
The needle kept on fire 'till it's hot
Breaks through the clear water of her little eyes
And damages the optic nerve a lot-
To get a neverending trill it will suffice.

Shutting down

I'm shutting down the moon, the rain, the fire,
It's war outside and war it is inside-
High time to die and sink the world in mire
Forget, and doubt, distrust, mislead and hide.

Still breathing...Still.
I've turned myself to stone, may seem,
But put a mirror just above my lips-
Look through the image of a mortuary mask
Beneath the which a drop of life the suface cold will steam.

Şcoala criminală

    Pune în aceeaşi clasă întâi copii după criteriul zonei din vecinătatea şcolii, dar diferenţele naturale de intelect şi educaţie  ajustează vârfurile după nivelul bazei. Prea mulţi, prea mult, prea greu pentru ca învăţătoarea să lucreze diferenţiat. Situaţia este oarecum reglată de renumele şcolii, al cadrelor didactice, care polarizează interesele părinţilor ambiţioşi. Astfel, ar trebui să se formeze clase cu elevi capabili, şi cu voinţă, dar pe acestea ambiţia nu le garantează. Copilul nu se ridică la standard? Învăţătoarea şi părinţii norocoşi sunt presaţi să îl aştepte pe cel mai slab, mai leneş etc. Dacă primii totuşi rezistă, copilul este mutat într-un spaţiu "mai maleabil".
    O situaţie aparte este cea a integrării în sistem a elevilor cu diferite deficienţe. Nu există absolut niciun criteriu de inserţie, referitor la caracteristicile funcţionale  ale respectivei afecţiuni, precum capacitatea de a se adapta regulilor disciplinare, concentrarea la lecţie, controlul impulsurilor etc. Totul se  "rezolvă" ad hoc, dar pe seama frânării progresului celor apţi de performanţă. Chiar şi la şcoli de renume, unele clase sunt formate dintr-un melanj de caţiva elevi buni, o masa mare cu rezultate cu până la trei puncte peste nota de trecere şi un volum tot mai îngrijorător din rândul celor sub nivelul promovabilităţii. Aceste aspecte se traduc matematic în asa-numita curbă sau clopot a(l) lui Gauss, ce arată distribuţia normală a rezultatelor şcolare. "Normal" ar fi ca majoritatea sau media elevilor să de situeze undeva între notele 7 şi 8. De actualitate este curba bimodală  însă, ce polarizează, pe de o parte categoria elevilor slabi, cu note variind în jurul lui 5, si cei buni, în jurul lui 8 sau 9. Cifrele traduc sec o realitate dramatică din teren: elevi foarte slabi şi elevi foarte buni se chinuie reciproc în aceeaşi clasă, unii încercând să treacă pragul de promovabilitate la disciplină, în primul rând, dar şi la materiile "grele", iar ceilalţi pierzând timpul, demotivaţi şi debusolaţi, pe când catedra cere zadarnic linişte, cel puţin, căci consensul de a munci s-a pierdut deja demult.
    În acelaşi spirit de "corectitudine...şcolară" este concepută programa la prima disciplină din catalog, limba şi literatura română. Pentru cine şi cu ce preţ sunt concentraţi autorii români reprezentativi, de calibrul unor Eminescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, Camil Petrescu, Stănescu, sau, culmea, Barbu, cu cele mai grele texte, în clasa a X-a? Ei bine, pentru cei ce doresc să obţină o diplomă ce atestă absolvirea celor 10 clase. Discutabil cât de "obligatorii". Să ştie, adică, şi ei pomelnicul răposaţilor de mai sus, iar dacă între un nume şi un text se face asociaţia corectă, cu atât mai bine... Cu alte cuvinte, de dragul celor predispuşi abandonului şcolar, al celor dezinteresaţi, din diverse motive, să încheie şi ciclul liceal superior este sacrificată majoritatea, dar mai ales elita. Cei mult peste nivelul "Luceafărul are 98 de stofe şi patru tablouri", cei capabili să scrie patru pagini cu "tema şi viziunea despre lume reflectate într-un text poetic de  lui M. Eminescu", plecând  fie şi de la un singur vers...
  Culmea ironiei: datorită hazardului care pune sub (tot mai multe) pixuri boante producţii mediocre şi lasă ascuţimii pe cele ce trădează capacitatea de a gândi insuficient cultivată, anul acesta, bacul a rasturnat valorile...

Vinovăţie

De câte feluri e vinovăţia?
-De două, să zicem, faţă de ceilalţi, când le greşim, şi faţă de noi, când, da, ne greşim.
...cea mai rea?
-Mai grea este cea faţă de mine, când văd că am greşit altuia, conform standardelor mele privind perfecţiunea mea. Deznădejdea lui Iuda."Am vândut sânge nevinovat" . N-o fi ştiut asta înainte? Cu siguranţă, atâta doar că s-a smintit, poate din invidie, de gelozie...cu arginţii s-a minţit singur, nu pentru ei s-a făcut vânzător, căci au rămas în biserică. Vreo ieşire...?A încercat, spunand cuvintele de mai sus prigonitorilor, dar a fost prea târziu să mai îndrepte lucrurile, Iisus era întemniţat. Răscumpărarea greşelii a fost imposibilă, iar pe cel trădat îl aştepta moartea. Pentru  Iuda, n-a cântat de trei ori cocoşul, nici nu avea cum plânge el lacrimile pietrei/Petru.
    Amarnic sunt urâţi  nedreptăţiţii, când vinovaţii nu-şi pot ierta ticăloşia faţă de dânşii, dar mai ales ticăloşia de a nu face nimic pentru răscumpărare.

Judas

E timpul lui Iuda. Şi multe pot fi spuse despre Trădător.Gestul lui rămâne o enigmă.  Împarţi pâinea  şi sarea cu cineva, în cel mai pur sens oriental, eşti primit părtaş la Taina acestuia, îndeaproape, căci mănânci din acelaşi blid, apoi te ridici primul ca să unelteşti cu duşmanii fratelui de până atunci.  Aduci atingere bunei-credinţe a semenului în semen, zidind cu fapta-ţi josnică un idol, te alături cetei mincinoşilor, a celor calomniatori  şi vinzi pe bani un nevinovat. Mai mult, însemni cu un sărut, spre osânda la moarte, obrazul celui prigonit şi hulit pe nedrept, când aceeaşi lege nescrisă a Răsăritului îl rezervă  păcii. Cinism. Căci cinismul, peste răutatea din nedreptatea intenţionată, acesta aruncă în faţa victimei satisfacţia trădării, terfelirea încrederii, dispreţul arătat naivităţii, lipsei de suspiciune ori prudenţă. Umilire.Falsă superioritate. Ce te poate face atât de rău? "Satana a intrat în Iuda", zice un evanghelist. Nici nu ar fi explicabil, raţional, altfel. Ceva din Fire este alterat. Satisfacţia însă e de scurtă durată, şi, părăsit de către demonul său, omul se sufocă în propria sa faptă.

orientări

     Într-o zi, un "caz" de boală mintală gravă a fost prezentat într-un mediu de specialişti în domeniu, împreună cu o cerere de ajutor. Fără casă, familie, cu banii puţini de la stat, din pensia de boală, doamna în cauză ar fi urmat traseul prevestit de sceptici şi cinici, la Borşa...
   -Oare putem face câte ceva pentru ea şi cei asemenea ei, pentru noi, oricare din noi, vizaţi de posibilitatea de a  primi un flash din faţă şi lateral purtând după grumaji tăbliţa cu "schizofrenie"...? Să nu uităm, cauzele, factorii predispozanţi şi alte asemenea lucruri interesante de citit, nu de trăit sunt încă o mare necunoscută; pe absolut oricare, la o cotitură, ne poate aştepta străinul fără chip care vorbeşte în propriul nostru cap, dezlânat şi  aberant, non-eul mânat de porniri obscure.
  -Da, se poate face, -o asociaţie, a spus vocea tânără, săritoare şi doctă de la catedră. Ştiu eu pe cineva, voi face o legătură.
   Mulţumirile nu au întârziat să curgă, în scris, şi ca un reminder pentru proiect. A mai fost însă ceva, povestea de viaţă  respectivă expusă pe un blog, alături de altele... Atâta doar că de la catedră, lumea se vedea, să zicem,  printr-o fantă convexă, legitimizată de vremuri, pe când blogul o arăta concavă, după o matriţă ceva mai veche...Orientări diferite, deci. Oricum,  prăpastia dintre două teorii a fost prea mare pentru ca să nască un proiect, o speranţă pentru cineva anume, unic, ca noi toţi, şi totuşi,  mai apropiat de cer decât mulţi.
     În chip miraculos, fiinţa asta "din altă lume" ( îţi aminteşti, Dorina?) este umbrită de o putere mai înaltă, mult peste cele omeneşti, căci ea îi trimite, rând pe rând, sprijinitori. Cu fiecare criză existenţială, mica armată se înnoieşte, schimbă căpetenii şi tactici, iar  înălţarea urmează căderii.
  Interesul ei pentru spirit le-a adus faţă în faţă, fără a şti una de alta, alta   care putea pune umărul la schimbarea destinului unui om-simbol şi al castei sale din umbră.
   - La o conferinţă cu ştaif, catedra, de sus, a privit oarbă spre locul de jos al învăţăcelului .

trup si suflet

Se întâmplă ca, din ce a fost odată, sufletul să nu-şi amintească nimic.Să nu poată reînvia trăirile. Nu ne prea atrage atenţia asupra sa ori, mai degrabă, noi trăim nemijlocit stările, sentimentele, fără a le pricepe semnificaţia. De aceea,  memoria sufletului e volatilă. În schimb, cu trupul avem cea mai bună priză, pentru simplul fapt că ne impune veghea, de la cerinţele-i plictisitoare, până la perspectiva durerii  de temut... Fiind primul expus, înregistrează atent experienţele, pentru a evita orice neplăcere pe viitor. Marile extreme sufleteşti îşi trimit acutele în trup, ca eveniment memorabil, însă  pragul individual de senzorialitate  face din noi instrumente de vibraţie atât de diferite. Un nivel înalt reverberează pe măsură şi în eterul interior, generând un anumit tip de revelaţie. De obicei, se crede că trupul nu ţine pasul cu partenerul său imaterial, dar oare când primul intră în declinul firesc, nu cumva sufletul tânjeşte amintindu-şi cele ale cărnii? Atunci, memoria sângelui (re)creează memoria volatilă.

Orbul

       În curtea cu lucruri amestecate, a devenit brusc o prezenţă, singura: alb curat, cu o statură de lup, gata să se lase la pământ,  şi-a rotit capul  cu urechea scurtată ciobăneşte în sus,  şi atunci a căpătat o expresivitate neobişnuită. Ochiul drept, golit de globul său îşi adunase carnea, acum vindecată, iar celălalt aţintea un iris verde fosforescent sau gri, de cataractă. Din pieptul larg, lătratul tuna, efectiv. Povestea lui e aproximativă: lăsat în urmă de ciobani, care şi-au urcat turmele în mijloace de transport motorizate, a nimerit într-un laţ,  pentru sălbăticiuni, unde l-a  găsit "vânătorul". Se pare că "omul" l-a  lovit peste cap, scoţându-i ochiul, peste spinare. Scăpat din mâini, s-a târât, frânt, prin tufişuri, înfometat şi rănit, cineva i-a adus oase, iar apoi l-a  pus paznic casei.Nu i-au rămas nici măcar resturi de vedere, dar fălcile puternice prind pâinea din zbor, nările amuşină o fărâmă de speranţă de pe jos. Orice sunet facut de om întâmpină aceeaşi întrebare pe chipul inteligent. Răsare atent la pasul stapânului, primit din drumurile lui cu manifestări de bucurie sonore şi jucăuşe. După o vreme, a recunoscut şi altă voce, alte mâini, mai fragile, dar  mereu pline pentru el. Mâinile acelea se tem să-ţi reverse mângâierea pe cap, pe miţele albe, pentru că le pot aştepta, pe bună dreptate, colţii.